Oct 232012 Articol din categoria: General

Avocatul-frizer

Bietii avocati! Te loveste mila cand vezi in ce incurcatura au reusit sa intre singuri: mai intai, vreme indelungata, au sustinut ba ca medierea nu are viitor in Romania, ba ca nu este utila si, ca atare, nu are de ce sa fie introdusa in legislatia romaneasca. Apoi, dupa ce, la insistentele UE si ale ambasadei americane, medierea si-a facut aparitia, doamnele si domnii avocati nu au mai stiut cum sa explice in stanga si in dreapta, cui statea sa-i asculte, doua lucruri care se bateau cap in cap: ba ca medierea, data fiind mentalitatea romanilor, nu va prinde niciodata si este o pierdere de vreme pentru ei si pentru clientii lor, ba ca ei practica medierea inca din frageda copilarie si, ca urmare, ei  sunt indreptatiti sa fie recunoscuti mediatori fara sa mai trebuiasca sa parcurga amaratul acela de curs de formare initiala. In fine, odata cu promulgarea legii 115, aceleasi personaje au simtit mirosul de sange (adica de bani) – daca sedinta de informare devine obligatorie, ia hai sa vedem cum scoatem un banut si din treaba asta si, mai ales, cum facem ca noi sa fim cei care monopolizam trebusoara. E o evolutie sinuoasa, putintel lipsita de bun-simt si coloana vertebrala, tipica pentru categoria de avocati care nu-si incap prea bine in piele si in meserie, si ar incerca sa-si rotunjeasca veniturile si in alte moduri. Le-as sugera, prin intermediul acestui post, o solutie mai la indemana – sa se faca avocati-frizeri.

Nu vreau sa se inteleaga cumva ca am ceva cu tagma frizerilor. Sunt oameni simpatici, onesti, care practica cu daruire o meserie de care cu totii avem nevoie, din cand in cand. Tocmai de aceea, cred ca s-ar potrivi unora dintre avocati: este obligatorie, ca urmare, vrand-nevrand, cetatenii trebuie sa apeleze la ei, ceea ce inseamna automat un ban in plus. Mai mult, pot practica profesia de frizer la propriul sediu, acolo unde isi au cabinetul de avocatura. Pana sta clientul la o vorba despre problemele sale, merge si un tuns, poate si un spalat pe cap sau un barbierit (depinde de sexul clientului). Nu-ti iese treaba la tribunal (vezi doamne, judecatorul a fost partinitor si ti-a facut in ciuda, dandu-i dreptate celuilalt), macar ti-ai scos cheltuielile cu aranjarea frizurii. Nici macar nu-ti trebuie un training specializat: unii avocati au facut deja o arta din tunsul clientilor (de bani, la fiecare infatisare, pentru fiecare hartioara pe care o intocmesc). In aceste conditii, domnul decan al Baroului Bucuresti va putea propune institutirea monopolului institutelor barourilor in training-ul avocatilor ca frizeri, recunoscand cele cateva ore de curs ca formare continua care indreptateste pe deplin pe avocati sa practice cu succes tunsul si barbieritul (treaba cu coafatul pentru doamne, care poarta numele de hair-stylism, e ceva mai complicata, poate doar pentru avocatii cu doctorat).

Va veti intreba: de ce frizeri si nu mediatori? Avocatura are cam tot atat de a face cu practica tunsului si barbieritului cat si cu cea a medierii, atunci de ce avocat-frizer si nu avocat-mediator? Ghinion, dar in mediere exista un Consiliu de Mediere cu anumite atributii care pun bete-n roatele avocatilor care se viseaza mediatori de la natura, iar legislatia medierii (pe care stimatii avocati nu se prea obosesc sa o citeasca) specifica in mod clar ce trebuie sa faca un cetatean onest al patriei romane ca sa devina mediator – si nu scrie acolo, nicaieri in cuprinsul legilor, ca e destul sa fie avocat. Asa ca au mai mult succes cu frizeria.

Repet: nu am avut intentia, prin acest post, sa-i jignesc pe frizeri, ei sunt o breasla onesta, asa cum am mai spus. Am vrut doar sa le ilustrez, cu imagini simple, usor de inteles, celor cu mintea-bob de mazare care practica avocatura (din motive pe care nici ei nu le inteleg, afara de a face bani) ca practica avocaturii are tot atatea in comun cu medierea cat are cu practica tunsului. Sau a zugravitului. Sau a pusului de faianta si gresie. Faptul ca, la viata lor, au facut o tranzactie, ca au reusit sa-si convinga propriul client sa renunte la proces pentru ca nu avea nicio sansa sa castige, nu inseamna ca au practicat medierea. Medierea este mult mai mult, un adevar de care avocatii cu bun-simt (sunt si dintre acestia, chiar multi as putea spune) care binevoiesc sa vina la un curs de formare intiala se conving dupa primele doua-trei zile. Sunt formator de ceva vreme si am vazut deseori aceasta metamorfoza: din avocatul care, la inceputul cursului, era ferm convins ca medierea e ceva ce practica de multa si e floare la ureche, se transforma, pe la mijlocul cursului, intr-un om plin de indoieli serioase vis-a-vis de abilitatea sa de a media cu succes, tocmai datorita deformatiei profesionale dobandite in cariera de avocat. Bineinteles, valabil doar pentru avocatii care au cu adevarat o cariera.

Desigur, nu voi cadea in pacatul de a sustine ca cele scrise mai sus se aplica tuturor avocatilor – ar fi un nonsens, niciun grup social sau profesional nu este omogen. Cred ca marea majoritate a avocatilor este bine intentionata si doreste cu adevarat sa practice medierea asa cum scrie la manual. Din pacate, imaginea acestei majoritati este maculata de un grup mic, dar insistent, de indivizi care nu reusesc nicicum sa inteleaga ca avocatura si medierea sunt profesii la fel de diferite precum avocatura si frizeritul, drept pentru care, desi nu interzice nimeni avocatului sa-si rotunjeasca veniturile ca frizer sau mediator sau orice altceva, ar fi bine sa faca un training specializat si sa inceteze sa-si aroge calitatea de practicant al acelor profesii by default. In acest mod, ar reusi sa-si castige respectul din partea celorlalti, astfel incat cei 1,000 de avocati pe fundul oceanului sa ramana doar o gluma de prost-gust, nu o tentatie care te invaluie zi de zi, cand vezi propunerile domnului decan al Baroului Bucuresti.

Comentarii

Comentarii