Mar 092015 Articol din categoria: General

Câinele care-și mușcă coada

Dragilor, cu ocazia acestei campanii electorale mediatoricești, prin care n-șpe cetățeni onești ai patriei noastre au încercat să ne convingă că merită să ocupe un loc în Consiliul de Mediere, au fost vehiculate idei din cele mai interesante. Nu mă refer aici nicidecum la marotele unora, cum că medierea nu funcționează din cauză că nu e obligatorie (cu variante mai hard sau mai soft, în funcție de disperarea fiecărui candidat de a prinde un loc la masa Consiliului) sau că de aia nu suntem eficienți în promovarea intereselor noastre comune (da, da, nu vă vine să credeți, dar se presupune că ar trebui să avem și dintr-ăstea) pentru că nu suntem organizați ca partidul comunist sau ca notarii. Ăstea nu le-am mai băgat în seamă, așa cum nu am luat în seamă nici valma de spam-uri pe mail și sms de la unii candidați, fără minima decență și minimul respect pentru colegii lor de breaslă. Nu mă refer la toate acestea, ci la vânătoarea de vrăjitoare declanșată de mai mulți mediatori, candidați sau nu, la adresa formatorilor, cu alte cuvinte, la adresa celora cărora distinșii le datorează familiarizarea (atâta câtă e, în multe locuri chinuitor de subțire, din păcate) cu fundamentele medierii și, subsecvent, intrarea în profesie. Virulența diatribelor la adresa formatorilor, dincolo de frustrările de gen “strugurii sunt acri” sau “să moară și capra lor”, m-au frapat – formator fiind, și încă de ceva vreme, nu am fost conștient de ura proletară care mocnește în unii dintre colegii mei de breaslă și care acum, la ceas de campanie electorală, se revarsă prin toate mediile sociale. Și mă frapează cu atât mai mult cu cât nu înțeleg exact care este logica din spatele acestei înfierări în piața publică a formatorilor și a solicitărilor formulate în direcția candidaților, de a se dezice de calitatea respectivă (unde e cazul) odată cu ocuparea – potențială – a unui loc în Consiliu. Haideți să luăm lucrurile în ordine, să vedem care-i treaba.

Din capul locului, nu sunt de acord cu a pune toți formatorii în aceeași oală. Ca peste tot, există și aici oameni de valoare, la fel cum există și impostori. A te referi la toți formatorii ca și cum ar fi toți la același nivel, toți o apă și un pământ, mi se pare un primitivism demn de un activist de partid din anii ’50. La fel ca în practica medieriii în sine, sunt unii formatori care au reală pregătire și experiență nu numai în mediere, dar și în ceea ce privește activitatea educativă în sine – nu oricine poate transmite eficient și pe înțelesul neinițiaților conceptele, tehnicile și instrumentele de lucru necesare mediatorului – la fel cum sunt și alții care au devenit formatori ca urmare a dobândirii calității de membru în Consiliul de Mediere, fără a avea nici pregătirea, nici experiența, nici talentul pentru acest rol esențial în implementarea și funcționarea medierii în România. Nu mai vorbesc aici de inteligența celor care solicită candidaților să renunțe la calitatea de formator dacă vor deveni membri ai Consiliului. Stimați colegi, problema calității subțiri a unora dintre formatori e legată direct de dobândirea calității de formator după accederea la un loc în Consiliu (ca urmare directă a poziției respective – e de mirare cum nimeni nu a dorit să sesizeze conflictul de interese evident în aceste cazuri) și nu invers.

Aha, vor spune supărații, deci matale, domnu’ Chereji, recunoști că există formatori care nu au ce căuta în poziția respectivă. Și așa ajungem la a doua chestiune pe care doresc să v-o ridic la fileu: piața liberă și libertatea de alegere. Avem destul de mulți furnizari de formare de bază în domeniul medierii, iar dvs. ați fost și sunteți liberi să alegeți cursurile oricăruia dintre ei.  Ca pe orice piață liberă, prețul serviciilor oferite diferă. La fel și calitatea acestora. Dvs. ați ținut în mână cel mai eficient instrument de selecție a formatorilor de pe piața românească – propriul portofel. Adicătelea, spus pe românește, stimabililor, niciun formator nu v-a băgat mâna în buzunar și nu v-a adunat cu arcanul de pe stradă ca să vă aducă la cursurile sale. Ați ajuns să vă faceți cursurile de formare cu unul sau altul dintre formatori ca urmare a propriilor dvs. alegeri. Cine anume e de vină că nu căscați ochii și nu sunteți atenți pe ce dați banii?

Dacă tot suntem aici, haideți să vă spun câte ceva din experiența adunată în timpul anilor ca formator. Sunt în domeniu de destul de multă vreme, iar la începuturi răspundeam chiar eu la telefon celor care se intereseau de cursurile de formare. Apoi, acest job ingrat a fost preluat de colegul meu mai tânăr, Ciprian Sandu. Atât eu, cât și el, am constatat, cu surprindere inițial, cu părere de rău mai apoi și cu resemnare în final, că mai întotdeauna primele (și, uneori, singurele) întrebări legate de curs care ni se adresau erau: 1. cât costă? și 2. chiar trebuie să fim prezenți la curs? cu varianta 2bis. cât putem lipsi din cele 14 zile ale cursului? Asta înseamnă că, pentru mulți din cei care căutau să se formeze în mediere, două erau criteriile fundamentale în baza cărora urmau să efectueze alegerea formatorului dorit: costul (de preferință cât mai mic, nu?) și laxitatea disciplinei (de preferință cât mai mare, de acord?).

Păi, stimați colegi, dacă acestea au fost criteriile după care v-ați ales formatorii, de ce vă plângeți? Ați primit exact ce ați căutat. Aproape de fiecare dată când am discutat cu potențiali clienți (care apoi au dispărut în ceață) interesați obsesiv doar de cele două criterii de mai sus, nu am avut nicio șansă în a explica în ce constă cursul, ce oferim noi ca formatori în materie de servicii de formare și post-formare, suport pentru proaspeții mediatori, consultanță gratuită pentru autorizare și după, posibilitatea de a folosi sediul Institutului pentru birourile de mediator până la dobândirea resurselor financiare necesare unui întreținerii unui sediu propriu etc., etc. Nimic din toate acestea nu au contat, interesul concentrându-se strict pe cost și posibilitatea de a absenta cât mai mult (vă aduceți aminte argumentele de genul “eu sunt foarte ocupat”, “am probleme de servici”, “stiți, eu fac naveta și nu pot veni în fiecare zi” șamd? vă sunt familiare?). Or, așa cum spune literatura de specialitate, consecințele deciziilor pe care le luăm nu pot fi decât în acord cu criteriile folosite pentru a face alegerea între mai multe cursuri alternative de acțiune posibile într-o situație dată. Altfel spus, rezultatul alegerii efectuate de dvs. a fost în acord direct cu interesele exprimate de dvs.  Și atunci, nu înțeleg exact de unde supărarea. Nu le putem avea pe toate niciodată – nu poți beneficia de un curs cu un conținut excelent și o practică performantă, la un preț de nimic și de la care să poți lipsi după voia inimii, ca să nu mai vorbim de faptul că prima și ultima dintre aserțiunile de dinainte se bat cap în cap – și, de aceea, trebuie să facem alegeri. Iar apoi, să le suportăm consecințele și să ni le asumăm.

Și astfel ajung la a treia chestiune – atitudinea. Prea rar (după gustul meu, evident), în șase ani de cursuri de formare de mediatori, am fost solicitat de cursanți să ofer mai multe detalii, să ridic mult mai sus ștacheta de predare, să înmulțesc gama de cunoștințe predate. Prea des, în schimb, am întâlnit cursanți care țineau să-mi explice că au venit la curs numai pentru că “așa cere legea”, dar pe ei ce am eu de spus nu-i prea interesează, că știu ei cum merge treaba; că vor doar să ia examenul și să se vadă cu certificatul în mână, că de acolo se descurcă ei; că ei fac mediere de ani de zile și noi, formatorii, nu avem nimic nou să le spunem; și, evident, dacă tot au plătit și noi, ca formatori, suntem acoperiți financiar, de ce mai insistăm ca ei să vină la curs în fiecare zi și să piardă 5-6 ore pe zi, că doar ei știu toate lucrurile ăstea și se descurcă? Prea rar am întâlnit cursanți care să parcurgă în întregime suportul de curs, să-l umple de notițe, prea rar a venit cineva la mine să-mi solicite ceva de citit în plus, care l-ar putea ajuta să înțeleagă mai bine ce și cum cum medierea asta. Nu spun că nu au fost astfel de cursanți, ar fi o nedreptate strigătoare le cer față de cei cu bun simț și dorință sinceră de a învăța și de a înțelege. Mă refer aici doar la cei care au găsit de cuviință să-și irosească timpul (și banii) urmând un curs pe care nu doreau, de fapt, să-l urmeze. Toate aceste atittudini îmi par cu atât mai de neînțeles cu cât oamenii respectivi erau acolo pe banii lor (majoritatea, că pentru unii mai plăteau și firmele sau alte organizații) și urmau să intre într-o profesie cu destul de multe provocări la adresa practicantului. N-are rost să mai aduc aici în discuție formarea continuă, adică necesitatea profesionistului de a se perfecționa constant, de a se pune permanent la curent cu noi tehnici, noi modele de lucru, noi concepte, noi descoperiri și practici din domeniu. Formarea continuă, pentru veritabilul profesionist, nu trebuie să fie subiectul unor decizii de obligativitate din partea Consiliului, o activitate de adunat puncte pe la fel de fel de conferințe inutile, ci o necesitate resimțită zilnic, un mod de viață. Din păcate, pentru prea mulți, medierea nu a fost înțeleasă decât ca un alt mod de rotunji niște venituri anemice obținute din alte preocupări; pentru alții, și mai trist, nu a fost decât o altă profesie în care să rateze, așa cum au făcut în cea de dinainte.

Să însumăm cele scrise mai sus. În primul rând, nu toți formatorii sunt la fel și ar fi bine ca o distincție să fie făcută atunci când ne apucăm de înjurat formatori pe Facebook, pe bloguri sau pe la conferințe. Apoi, nimeni nu v-a forțat să alegeți un formator anume; dacă ați ales un formator, ați făcut-o în baza unor criterii personale care au generat rezultatul (ne)dorit și de așteptat, pentru care sunteși singuri responsabili. Nimeni nu e de învinuit aici, decât dvs., cu părere de rău v-o spun. În fine, când urmăm un curs de formare, poate mai umblăm puțin la atitudine, astfel încât să tragem cât mai multe foloase cu putință de pe urma timpului petrecut în sala de curs și a banilor cheltuiți. Dorința de a demonstra formatorului că nu are ce să te învețe, că tu le știi pe toate, chiar mai bine decât el, nu are cum să-ți aducă prea multe beneficii. Decât mândria păguboasă de a te fi făcut remarcat pentru îndemânarea cu care ți-ai furat căciula singur. Ca un câine care-și mușcă coada.

PS. Îmi cer scuze pentru asprimea rândurilor de mai sus de la cei mai mulți dintre cei pe care am avut plăcerea de a-i avea cursanți în decursul anilor și cărora le datorez atât de multe în perfecționarea mea atât ca formator, dar și ca mediator. Am învățat multe împreună, am devenit mai buni, mai performanți împreună (sau, cel puțin, dvs.), și sunt pe piața românească mediatori pe care sunt onorat că i-am format, oameni cu adevărată vocație pentru această profesiei. Oameni care au înțeles că niciodată nu știi suficient într-o meserie, că întotdeauna este loc de învățat ceva nou, că întotdeauna e loc de mai bine, oricât de experimentat ai fi. Lor le mulțumesc și datorită lor sunt mândru că sunt formator în domeniul medierii.

 

 

Comentarii

Comentarii