Despre mine

Ce as putea eu sa va spun despre mine, asa incat sa nu sune de parca mi-au murit laudatorii, dar totusi sa va arate ca merita sa puneti mana pe telefon sau tastatura si sa ma contactati?

Sunt clujean de cand ma stiu, mi-am facut toate studiile in Cluj (de la elementara pana la doctorat), am o licenta in Istorie si Relatii Internationale si un doctorat in Filozofie. Dupa ce mi-am luat licenta am devenit unul dintre putinii (pe atunci) titulari de seminar la nou infiintata Facultate de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii Babes-Bolyai (1996). Mi-am petrecut urmatorii ani calatorind prin Europa si America, beneficiind de burse de cercetare in domeniul relatiilor internationale si a managementului conflictelor in Belgia, Marea Britanie si Statele Unite; am predat in Italia si Statele Unite; apoi m-am intors si mi-am luat doctoratul la Universitatea Babes-Bolyai pe o tema legata de identitatile culturale central-europene (2004).

Din 2001 am inceput sa colaborez cu Armata Romana si am pus bazele unuia din primele cursuri de formare postuniversitara din tara, intitulat Studii de Securitate si Aparare, curs destinat personalului militar si civil al Corpului 4 Armata Teritorial ce urma sa ia parte la misiuni de mentinere a pacii. Cooperarea cu armata a fost fructuoasa si a generat infiintarea Centrului de Studii de Conflict al UBB si initierea programului international de master Analiza si Managementul Conflictelor, ambele sub coordonarea mea, de atunci si pana acum (2005).

In 2006 am fost unul din participantii la primele intalniri organizate de Ministerul Justitiei in vederea punerii bazelor sistemului de mediere din Romania, urmare a adoptarii Legii 192/2006 de catre Parlament. Am contribuit, in postura de consultant al Consiliului de Mediere, la conturarea pilonilor principali ai sistemului de mediere romanesc: Regulamentul de Organizare si Functionare al Consiliului de Mediere, Standardul de Formare Initiala, Standardul Ocupational, procedurile de acreditare a formatorilor si de autorizare a mediatorilor. Apoi, in 2008, am devenit si eu mediator autorizat si formator in domeniul medierii. Am infiintat Asociatia Mediatorilor Ultrasilvam in 2009, apoi Institutul Transilvan de Mediere in 2011.

Am continuat sa lucrez in mediul international, devenind unul dintre cei doi mediatori romani certificati de catre International Mediation Institute din Olanda, apoi membru in Mediators Beyond Borders Association din Statele Unite. In 2013 am fost acceptat ca membru al Uganda Project, un program al MBB de asistenta profesionala (negociere, mediere, design de sistem de solutionare a conflictelor) pentru gestionarea eficienta a conflictelor generate de drepturile de proprietate asupra pamanturilor in Uganda. Tot in 2013 am obtinut o bursa Fulbright in Statele Unite pentru o cercetare in domeniul strategiilor europene si americane de implementare a medierii.

In ce priveste partea care va intereseaza probabil mai mult decat lista de diplome pe care le-am obtinut in ultimii 25 de ani, si anume medierea propriu-zisa, mi-am facut mana initial in cadrul echipei de management al procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare 2007-2014 a municipiului Cluj-Napoca, unde am gestionat o serie de cazuri de facilitare si mediere. Apoi, odata cu autorizarea, mi-am deschis propriul birou de mediator si m-am orientat spre a media in domeniile care imi erau cel mai la indemana (eu nu cred in ideea de a oferi servicii de mediere profesioniste in toate domeniile de aplicatie – pur si simplu nu cred ca cineva poate acumula intr-o viata de om suficienta expertiza pentru a acoperi eficient si profesionist toate domeniile de aplicatie a medierii): conflictele organizationale si cele publice.

Am evoluat apoi catre conflictele comerciale, intai cele intre companii private si institutii publice, apoi doar in mediul privat (e cam greu in Romania sa aduci institutiile publice in mediere, chit ca statul roman s-a angajat la nivel european sa sustina medierea – presupun ca angajamentul se referea doar la adoptarea legii medierii si cam atat). In ultimii doi ani, mai mult datorita preocuparilor mele extra-academice, am ajuns in contact cu disputele din domeniul proprietatii intelectuale, in special cele legate de incalcarea drepturilor de autor (plagiatul, furtul, abuzurile contractuale etc.).

Intrucat sunt o persoana care calatoreste foarte mult, am dezvoltat un interes persistent pentru modalitatile de derularea a procedurilor de mediere prin intermediul platformelor moderne de comunicare (telefon mobil, internet, softuri speciale destinate solutionarii conflictelor), astfel incat sa pot sta la dispozitia dvs. chiar daca nu sunt momentan in Cluj, la birou. De aceea am urmat un curs de specializare in tehnicile ODR (online dispute resolution) in Marea Britanie si tot de aceea am pus la punct serviciile de mediere prin telefon si e-mail de care puteti beneficia. Mi-am calibrat orientarea profesionala in domeniile de aplicatie a medierii spre acelea care se preteaza cel mai bine acestui gen de comunicare mediata, astfel incat sa va ofer posibilitatea de a va solutiona disputele cat mai eficient si mai durabil posibil, cu cel mai mic efort si disconfort pentru dvs. Mai multe detalii, pe pagina de servicii de pe acest site.

Daca v-am convins, sunati-ma si stam de povesti cu privire la cazul dvs. Daca inca nu aveti o disputa pentru care sa ma solicitati, dati-mi un like pe FB, macar sa nu am impresia ca vorbesc singur. Multumesc si va urez numai de bine, ne auzim!

Comentarii

Comentarii