Jan 142015 Articol din categoria: General

Despre “uscături” și profesioniști în mediere

Trecu ceva timp de cand n-am mai scris pe blog, din motive de timp si alte scuze banale de acest gen. Cred ca mai degraba e vorba de lipsa de inspiratie, de lipsa de subiecte care sa ma atraga, sau de lipsa de interes pentru toata gama de certuri, imparteli pe tabere, modificari de lege neavenite si/sau negandite, batai cu caramida-n piept cum ca unul e primul care a facut nu stiu ce, iar altul e singurul care face nu stiu ce altceva. Si asa mai departe. Asa ca mi-am spus ca o pauza de lumea medierii romanesti ar fi tocmai binevenita, mai ales ca aveam o serie de alte planuri personale si profesionale care cereau prioritate, atentie si timp.

Acum am revenit si sper ca in scurt timp sa luati cunostinta de noutatile pe care le-am pregatit. Lucrez la definitivarea lor, iar dupa intoarcerea din Africa le voi lansa la apa. Am sa cosmetizez putin acest site, ca sa devina mai prietenos in special cu clientii, am sa lansez o noua oferta de servicii bazata de experienta acumulata in ultimii doi ani in care nu ne-am prea vazut si, cel mai important, am sa pun in functiune versiunea in limba engleza a acestui blog, care va avea material diferit de cel in limba romana. Nu va spun mai mult, ca dup-aia ziceti ca ma laud.

Pana atunci, o simpla remarca, de bun simt, nimic mai mult. Am observat, navigand pe bloguri si site-uri de mediatori, pe forumuri si alte asemeni locuri de intalnire ale confratilor de breasla, cum unii se tot plang de invadarea profesiei de mediator de nenumarate “uscaturi” – presupun ca termenul se refera la mediatori care nu se ridica la nivelul standardelor (inalte) ale autorilor sus-numitelor plangeri. Lasand la o parte lipsa de politete si bune maniere, precum si dovada de aroganta a respectivilor, cred ca ar fi de punctat cateva chestiuni aici.

In primul rand, e normal si cat se poate de natural ca nu toti membrii unei comunitati sau profesii sa performeze la acelasi nivel (nu cred ca toti avocatii sunt Johnie Cochrane, de exemplu). Suntem diferiti, avem abilitati si capacitati diferite, unii pricepem mai usor, altii deprindem mai repede elementele fundamentale ale profesiei noastre, unii avem mai mult de muncit pentru ceea altora le vine firesc la indemana. A-i privi dispretuitor pe cei care au mai mult de parcurs pana la a evolua satisfacator intr-un anume domeniu nu pare deloc a fi o dovada de superioritate, ci mai degraba de lipsa de consideratie si de intelegere pentru semenii nostri. Ceea ce nu are cum sa recomande un mediator ca profesionist veritabil, dimpotriva.

In al doilea rand, ideea ca unii nu ar fi trebuit sa fie acceptati in profesie pentru ca nu se ridica la, repet, standardele indoielnice ale unora suna a nazism, rasa ariana, herrenvolk si alte asemenea. Nu cred ca apararea demnitatii si statutului unei profesii se realizeaza prin excluderea apriorica sau bazata pe opiniile sau toanele unora sau altora. Daca e sa discutam de standarde, sunt de acord, doar ca inca nu am vazut in Romania mediatori care sa initieze o discutie serioasa pe aceasta tema. Lipsa de practica e unul din motive, altul e inclinatia noastra deteminata cultural de a ne considera totdeauna mai destepti decat toata lumea si de a nu accepta ca exista si alte puncte de vedere valabile, chiar daca ele nu coincid cu al nostru.

In al treilea rand, un astfel de limbaj pledeaza pentru elitism prost inteles si si mai prost aplicat. Cred ca un adevarat profesionist, atunci cand constata ca exista colegi de breasla care se descurca mai greu sau intampina dificultati in a manui unele dintre instrumentele profesiei, ar trebui sa-si manifeste deschiderea spre a-i ajuta, nu a-i blama ca din cauza lor nu-i vin clientii. Cred ca fiecare dintre noi castigam sau pierdem clienti strict in baza calitatilor si reputatie noastre si nicidecum pentru ca in nu stiu ce urbe din nu stiu ce colt al tarii, un coleg mediator nu stapaneste suficient de bine declaratia de deschidere sau tehnicile de ascultare activa.

Mai multa modestie, mai multa munca in mediere si mai putina (im)postura in sfera publica cred ca ar ajuta ca medierea din Romania sa se ridice la nivelul asteptarilor tuturor, mediatori si clienti deopotriva. In rest, sa auzim numai de bine si ne revedem cat mai curand. Zi faina sa aveti!

Comentarii

Comentarii