Mar 222011 Articol din categoria: General

Promovarea medierii, versiunea 0.0

Exista o ampla dezbatere in randul mediatorilor cu privire la promovarea medierii, cu accente uneori agresive, alteori hilare, rareori pragmatice. In decursul timpului, ca formator si ca mediator, venind in contact atat cu cursanti, viitori mediatori, cat si cu potentiali clienti, am avut ocazia sa culeg diverse impresii cu privire la motivele pentru care medierea “nu merge” in Romania. Invariabil, unul din motivele cele mai des citate este lipsa promovarii medierii in spatiul public. Pana aici, toata lumea de acord. Cand insa ajungi la intrebarea “ce ar trebui facut in acest sens?” parerile diverg uneori pana la 180 de grade. Unii considera ca de vina este Consiliul de Mediere, care nu se implica suficient, altii dau vina pe faptul ca mediatorii nu sunt organizati precum Partidul Comunist, pe judete si avand in frunte o mana de clarvazatori care sa decida pentru toti ceilalti, altii considera ca, pur si simplu, medierea nu are sanse in Romania si, ca atare, orice efort de promovare este inutil, daca nu se modifica legea si medierea nu este introdusa ca procedura prealabila obligatorie. Mai sunt si alte viziuni, dar haideti sa vedem cum stau lucrurile in teren.

Mai deunazi, discutam cu amic, cetatean roman care a petrecut un timp mai indelungat in Statele Unite. Reintors in Romania si avand oaresce dispute cu niste chiriasi, apeleaza la mediere, convingand si cealalta parte sa accepte. Isi aleg dupa ureche un mediator si ajung astfel sa solicite deschiderea procedurii de mediere unei stimate doamne mediator, care, asa cum este moda, era si avocat. Se prezinta partile la biroul doamnei avocat-mediator, se fac formalitatile initiale, se trece la discutarea contractului de mediere. Aici apare prima dificultate: aducand in mediere obiceiuri de prin alte profesii, doamna avocat-mediator trece la onorariu cifra o (zero). Amicul meu, reprezetant al unei firme, solicita trecerea in contract a onorariului si eliberarea de catre mediator a facturii si chitantei aferente, pentru dovada platii necesara in contabilitatea firmei. Doamna avocat-mediator se codeste, se invarteste, incearca toate tertipurile pentru a evita sa dea curs solicitarii clientului. Intr-un final, chestiunea este solutionata si situatia depasita.

Mai departe, doamna avocat-mediator trece la a le explica rolul mediatorului (chit ca acest lucru, conform cerintelor legale, trebuie facut inainte de semnarea contractului de mediere, si nu dupa): mediatorul nu da solutii, mediatorul nu ofera consultanta, mediatorul nu decide, nu intervine, nu influenteaza, nu consiliaza, nu,nu si nu. Evident ca o astfel de prezentare (desi corecta ca substanta) atrage imediat intrebarea partilor: in aceste conditii, noi pentru ce mai platim onorariu? Doamna avocat-mediator se blocheaza, trece peste subiect si-i invita in sesiune comuna pentru a-si prezenta punctele de vedere cu privire la conflict si, de asemenea, pentru a-si formula pretentiile. Partile procedeaza nu numai la a raspunde solicitarii mediatorului, dar merg chiar mai departe si formuleaza oferte, pe care le si motiveaza. Ce credeti ca face d-na avocat-mediator? Ii scoate afara si incepe sa discute cu ei separat, ca asa a invatat la curs. Contrariat, amicul meu o intreaba care este motivul pentru care procedeaza astfel si i se raspunde ca scopul este de a identifica “interesele din spatele pozitiilor”, lucru pe care nu-l intelege. El sustine ca si-a facut oferta, cunoaste oferta celeilalte parti si ar dori sa negocieze cu cealalta parte pornind de la cele deja spuse. Cat despre motivatii, ele deja au fost expuse, sunt clare si doreste sa discute cu cealalta parte, nu cu mediatorul. Nu mai intru in amanunte, cert este ca intreaga mediere esueaza, partile renuntand la procedura mai ales din cauza stangaciei mediatorului si mai putin din cauza incapacitatii partilor de a negocia sau de a gasi in comun o solutie.

Nu este un caz singular. Nu este prima oara cand intalnesc oameni care au incercat sa apeleze la mediere doar pentru a intalni fie mediatori reticenti in a lua cazul, fie mediatori aflati in deplina necunostinta cu privire la ce aveau de facut si la cum anume puteau sa-si ajute clientii, fie “jmecheri” care incearca sa aduca in profesia de mediator toate metehnele altor profesii, fara sa inteleaga un lucru fundamental: medierea se bazeaza exclusiv pe increderea partilor in integritatea mediatorului si in capacitatea acestuia de a le ajuta. Mediatorul nu este investit de stat cu autoritate, autoritatea sa provine din aceasta incredere si ea constituie ingredientul de baza al succesului medierii.

In aceste conditii, in care mediatorii nu-si cunosc meseria, in care mediatorii reusesc sa starneasca neincrederea partilor in capacitatea lor de a conduce procesul de mediere in folosul partilor, in care mediatorii nu stiu raspunde clar si limpede la intrebarea “ce puteti face dvs. pentru noi?”, este evident ca orice discutie  despre promovarea devine oarecum inutila. Putem sa ne organizam in asociatii integrate vertical si sa marsaluim cu torte, cantand inmuri, poate Consiliul de Mediere sa faca toate demersurile imaginable si inimaginabile pe langa autoritatile publice centrale si locale, medierea nu va fi un succes atat timp cat mediatorii nu vor fi capabili ca, prin propria conduita si prin dovada stapanirii cu dexteritate si inteligenta a propriei meserii, sa genereze incredere celor care se adreseaza lor pentru asistenta.

Cea mai buna promovare a medierii o reprezinta cazurile rezolva cu atentie, diligenta si profesionism. Ele genereaza satisfactia clientilor si aceasta duce la consolidarea increderii publicului larg in mediere ca modalitate de solutionare alternativa a conflictelor si in mediator ca profesionist. Iar pentru aceasta responsabilitatea o poarta exclusiv mediatorii. Pana cand acest lucru nu este inteles, campaniile de promovare a medierii sunt egale cu zero. O.O.

Comentarii

Comentarii